luni, 8 septembrie 2008

DRAGOSTEA DEMACHIATA ÎNTR-UN ORAŞ DE PROVINCIE



sau
DESPRE DRAGOSTE CU LUPA (text cu caracter ironic)

Odată ca niciodată, când calculatoarele au butoane pentru a face totul dorit, dragostea şi bunăstarea sunt percepţii complementare. Vin în viaţă ca un set de valori prefabricate. Dar dragostea totuşi lipseşte. Funcţia : ,,prostituată” necalificată . Iată fişa postului: nevoie continuă de a fi văzută în maşini scumpe. Deci dragostea este lăsată foarte mult în urmă. Altfel se vede viaţa la 160 km/h, se crează adrenalină, deci pasiune, uniune, coexistenţă. Apoi un numitor comun: banii. Pentru fitness, solar, băuturi, petreceri, haine şi de restul multe arfe. Foarte multe. Trebuie să ajungă pentru toate. De preferinţă blondă superficială, fotomodel şi la corp şi la suflet, fără pretenţii intelectuale.
Organisme artificiale scufundate sub tone de make-up, mascară şi gloss.

Poate nu este doar vina lor, căci trăim într-un secol al imaginii şi deci al marketing-ului. Suntem victime continue ale modului în care arătăm şi în care suntem reflectaţi. Este o muncă de perfecţionare ce are ca obiectiv principal iesirea din gregaritate. Dar se obtine tocmai efectul invers, pentru că multă lume se pricepe şi face asta. Este o clasă socială pe nume arfari. Se pot circumscrie şi baieţi de asemenea. Băieţi întreţinuţi de doamne foarte în vâstă. O fac pentru că şi-au gasit jucării mai tinere şi chipeşe, o situatie din care ambele parti ies castigatoare, insa dragostea refuza sa existe intr-o astfel de situatie, intre bani si mandrie. Acum ar fi bizar ca reprezentanţi din ambele sexe ale Generaţiei Kinder să dea nas în nas. Ar fi prea mult pentru societate!

Ps: E greu de crezut ca mai exista dragoste doar la o punga de seminte si la un Cola la 2, a?

Niciun comentariu: